Pact cu dușmanul!** Dinamo și Rapid au cerut ca meciul direct să se dispute sâmbătă sau duminică!

Pact cu dușmanul!** Dinamo și Rapid au cerut ca meciul direct să se dispute sâmbătă sau duminică!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii și dinamoviștii se au ca frații! Oficialii celor două cluburi au încins telefoanele zilele acestea și fac front comun împotriva LPF.  Cum de s-a ajuns aici? LPF a programat vineri derby-ul  Dinamo – Rapid, iar cele două cluburi au explodat. Motivul? Miercuri, 1 aprilie, naționala lui Pițurcă are meci, în Austria, în timp ce reprezentativa B a României dispută un amical la Rio Maior, cu Portugalia. Tot miercuri, și tricolorii mici întâlnesc Serbia. Conducătorii celor două formații spun că jucătorii convocați la echipele naționale vor ajunge abia joi în România, iar la mai puțin de 24 de ore vor fi nevoiți să joace în meci direct, conform programării LPF.
Rapid și Dinamo au solicitat în scris reprogramarea partidei. Fără folos însă. Vali Alexandru, secretarul general al LPF, spune că nu se poate face nimic. „Avem cererile oficiale ale cluburilor pentru amânarea meciului, dar degeaba, pentru că nu depinde de ligă, ci de televiziunea care transmite meciul. Din păcate, este o perioadă plină de evenimente care nu permite alte posibilități de disputare a meciului Dinamo – Rapid. Programul e aglomerat. O să mai avem o intermediară, plus că se vor mai juca și sferturile de finală ale Cupei”, a replicat Vali Alexandru.

"Noi vrem să mutăm derby-ul chiar miercuri! Băieții să joace cum coboară din avion după meciul naționalei" – Marian Rada antrenor Rapid

"Pentru băieții care vor evolua contra Austriei va fi dificil. E destul de greu să te refaci în 48 de ore pentru derby" – Cosmin Moți, fundaș Dinamo

"Nu se poate schimba nimic. Eu am făcut tot ce am putut. Dacă e, să discute și cele două cluburi, să rezolve ele cu Antena 1" – Dumitru Dragomir, președinte LPF
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×